"Ma uitam pe fereastra la zidul lui Meyer si ma gandeam ca , vorbind doar un sfert de ora, i-as convinge pe toti, pe toti; si o data in viata m-am nimerit intru-un loc... cu dumneavoastra - daca nu cu oameni! - si ce a iesit din asta? Nimic! A iesit ca ma dispretuiti! Deci, sunt inutil, deci sunt un prost, deci e timpul! Si n-am fost in stare sa las nici o amintire! Nici un sunet, nici o urma, nici o fapta, n-am propagat nici o idee!..
Nu radeti de prostul de mine! Uitati-ma!"

                                                       Feodor Mihailovici Dostoievski - Idiotul

George Bacovia - Decembre

Te uitã cum ninge decembre...
Spre geamuri, iubito, priveste -
Mai spune s-aducã jãratec
Si focul s-aud cum trosneste.

Si mânã fotoliul spre sobã, 
La horn sã ascult vijelia, 
Sau zilele mele - totuna -
As vrea sã le-nvãt simfonia.

Mai spune s-aducã si ceaiul, 
Si vino si tu mai aproape, -
Citeste-mi ceva de la poluri, 
Si ningã... zãpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine, 
Si toate din casã mi-s sfinte, -
Te uitã cum ninge decembre...
Nu râde... citeste nainte.

E ziuã si ce întuneric...
Mai spune s-aducã si lampa -
Te uitã, zãpada-i cât gardul, 
Si-a prins promoroacã si clampa.

Eu nu mã mai duc azi acasã...
Potop e-napoi si nainte, 
Te uitã cum ninge decembre...
Nu râde... citeste nainte

Ion Minulescu - Epilog sentimental

Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
Şi lasă-mă să plec!...
Tu nu-nţelegi
Că-n orchestrarea întregirii noastre
Nu-i ciripit de păsărele-albastre,
Ci-i răcnet doar de bestie turbată,
Ce-ţi sângerează-obrajii şi te muşcă
De câte ori încerci s-o-nchizi în cuşcă
Sau de piciorul patului s-o legi?...

Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
Şi nu-ţi mai cer nimic!...
Tu n-ai ghicit
Că melodia întregirii noastre s-a sfârşit
Şi toată fericirea-mprovizată
Cu care ne-avântăm tot mai departe
N-a fost decât iluzia că ne-am iubit
Ca două manechine cu suflete de vată,
Păstrate-ntr-o vitrină cu geamurile sparte?...

Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
C-atâta doar mi-e dat să-ţi mai sărut,
În cinstea întregirii noastre din trecut,
Din care-acum n-a mai rămas nimic
Decât o falsă frescă-n mozaic,
Pe care nişte gheare de bestie turbată
Însângerează două imagini omeneşti!...
Nu le cunoşti?...
Încearcă -
Şi-ai să ţi le-aminteşti!

Peisaj..

Dimineata este limpede si racoroasa. Peste tot domneste o liniste care te indeamna la visare.
Copacii au inchis lacul in mijlocul lor pentru ca undele lui sa vorbeasca despre vantul care se plimba printre ramurile lor - vant care uneori plange cu lacrimi de ploaie, impresionat de cantecele dulci ale pasarilor, de jocul micutelor animale. La mangaierea blanda a vantului, frunzele se desprind de ramuri, pentru ca apoi sa le iubeasca pamantul.
Uneori, urmarind dansul lor, ma gandeam sa le numar. Oare cate frunze cad intr-o singura zi? Oare atunci cand copacii isi misca bratele imbatranite de vreme o fac pentru a le saluta, pentru a-si lua la revedere?
Soarele rasare in fundul apei si trenura pe luciul oglinzii. Lumina se cerne printre copaci, iar cerul,pana acum intunecat, se coloreaza in nuante de purpuriu si albastru azuriu.
Copacii pictati de la verde inchis , pana la galben si aramiu, salciile cu pletele inca argintii,trestia maro..cerul pictat si el de o mana tremuranda in culori vii, pamantul de catifea brodata, toate se preling pe apa..
Ascult linistea fara a ma misca, imbatata de frumusetea acestui loc. Incerc sa imi umplu inima cu aceste imagini, unde, desi totul se schimba, timpul parca se opreste. Aici natura canta, fara cuvinte, o melodie ce nu se opreste niciodata.. Aici si noi putem sa ne gasim si sa cantam propriul nostru cantec.

Spiritul adancurilor - Nicolae Labis

"Eu sunt spiritul adâncurilor, 
Trăiesc în altă lume decât voi. 
În lumea alcoolurilor tari, 
Acolo unde numai frunzele 
Amăgitoarei neputinţi sunt veştede. 
Din când în când 
Mă urc în lumea voastră 
În nopţi grozav de liniştite şi senine, 
şi-atunci aprind mari focuri 
şi zămislesc comori 
Uimindu-vă pe voi ce mă-nţelegeţi. 
Apoi cobor din nou prin hrube trudnice 
În apa luminoasă, minunată. 
Sunt spiritul adâncurilor, 
Trăiesc în altă lume decât voi." 

Dans - Nicolae Labis

Toamna îmi ineaca sufletul în fum...
Toamna-mi poarta în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei il dansam acum,
Tragica betie, moale leganare...

Sangera vioara neagra-ntre oglinzi.
Gandurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fara nici o soapta. Numai să-mi intinzi
Bratele de aer ale clipei duse.

Ochii mei au cearcan. Ochii tai is puri.
Cata deznadejde pasii nostri mâna!
Ca un vant ce smulge frunza din paduri,
Ca un vant ce-nvarte usa din tâtâna...

Maine dimineata o să fim straini,
Vei privi tacuta maine dimineata
Cum prin descarnate tufe, în gradini,
Se rotesc fuioare vestede de ceata...

Si-ai să stai tacuta cum am stat si eu,
Când mi-am plans iubirea destramata-n toamna,
Si-ai să-asculti cum cornul vantului mereu
Nourii pe ceruri catre zari indeamna.

Pe când eu voi trece sub castani roscati,
Cu-mpietrite buze, palid, pe carare,
Si-or să mi se stinga pasii cadentati - 
In nisip, scrasnita, lasa remuscare...

Fior - Nicolae Labis

Poate-am visat ceva rău şi-am uitat, 
Poate-i doar pentru că vişinii s-au înflorat, 
Poate-i doar vântul ce limpede sună, 
Ori pentru că au muşcat astă noapte din lună 
Vârcolacii, ori stele prea multe pe faţă
Mi-au picurat o otravă de gheaţă, 
Ori poate e dimineaţă.

Cine eşti, ori ce eşti, 
Abur ori duh străveziu de poveşti, 
Care-ai pătruns şi îmi macini mereu
Trupul şi sufletul meu?

Privesc în oglindă - acelaşi mi-i chipul
Şi buzele groase tăiate ca-n lemn.
Pe pavăza frunţii văd bine că nimeni
N-a scris, încă nu, nici un semn.

Dar vorbele-mi murmură: sună-ne, -ncearcă-ne, 
Sufletu-şi pâlpâie albe chemări, 
Ochii îmi ard rotunjiţi peste cearcăne, 
Inima-şi bate ecoul de zări.

Cine eşti, ori ce eşti, 
Abur ori duh coborât din poveşti, 
Undă prelinsă să mă învenine, 
Stea fulgerată în mine? 

Gol - Nicolae Labis

Ne-a parasit lumina, cum oare ne-a uitat
Si soaptele-si pierdura-ntelesul pe vecii
Si trupurile noastre in gol s-au destramat
Sub aiurarea noptilor tarzii.

Si gandurile noastre trecura fara grija-n
Ostrovele-necate in destramari de veci.
Pe cerul lumii noastre mai dorm fara de sprijin
Doar ochii reci, doar lacomii ochi reci

Omul comun - Nicolae Labis

Aievea nu si nici cu-nchipuirea
Eu muntii nu-i mai simt cum ii simteam
In vremea unor basme petrecute,
Cand se facea ca un copil eram,
Cand ma-nsoteam cu pasari si cu ciute,
Cand ma-nstelam cu flori, cand nu eram.

Vad o-nserare plina de lumina
Plutind pe bucla unui brau de brad,
In mijloc e poiana-n luna mata,
Si-ntr-insa cineva a desenat
Copilul pur pe care altadata
Asa precum pe mine l-a chemat.

Tabloul se apropie si creste,
Il am in fata ca un ochi deschis.
Copilul misca buzele si-ngaima:
„Esti rau, straine — te-am vazut si-n vis“...
Si buzele ii tremura a spaima —
„Esti rau, straine, pleaca“ — mi-a mai zis.

„Ce vrei, copile? Nu ma poti cunoaste!
De ce-mi privesti in suf let ca-ntr-un sac?
Vezi bine, nu sunt jucarii intr-insul.“
„De-aceea-ti pare sarbad si posac.“
Si-nabusit a trebuit sa tac.

„Esti rau, straine. Lamurit eu nu stiu,
Dar te-am vazut si-n vis si se facea
Cum cineva pe oameni ii loveste —
Slugarnic tu ranjeai in dreapta sa.
El mi-a strigat: — Si tu, la fel vei creste!
Eu cand voi creste nu voi fi asa.“

Pe frunte imi tasni sudoare rece —
„Asculta, desantat judecator,
Gaseste-ti alta victima si spune-i
Acest vis sadic si amagitor;
Ai merita sa fii legat in funii,
Sa nu mai tulburi traiul tuturor.“

Dar deodata-n juru-mi mii de voci
S-au auzit strigand cu lar ma multa:
„Asculta, tu, strainule de jos.
„Asculta-l pe copil! Asculta-asculta!“
Oh, surd strigau si trist si dureros —
„Asculta-l pe copil! Asculta-asculta!“
.....................................
De-atunci nicicand eu nu l-am mai vazut,
Dar parca ma-nfioara-o presimtire
Si-mi tot repet blestemul ce-a rostit
Cu voce tremurata si subtire,
Prin codri mari il caut ravasit
Si-n vise il mai caut, in nestire.

Dar pentru mine azi straini is codrii,
Sunt numai arbori, pietre, flori si hau,
Iar visele-ncarcate de cosmaruri
Nu-mi mai aduc curatul chip al sau...
Pe suflet tot arunc cernite zaruri —
„De ce mi-ai spus, copile, ca sunt rau?“

Lucian Blaga - Umblam pe camp fara popas

Umblăm pe câmp fără popas
sub zodii prin târziul ceas.
Hotare, veac, tărâm s-au şters.
Mai suntem noi şi-un univers.

Pierdem în noapte, rând pe rând, 
tot ce sub noi era pământ.
Şi mergem iar în gând, la pas.
Un cer deasupra ne-a rămas.

Vreo stea când cade din ţării, 
fără să vrei, spre ea te ţii
şi poala-ţi potriveşti, s-o prinzi.
Lucirea numai i-o cuprinzi.

Şi cumpănim ce e, ce-a fost.
Noroc înalt, pornit cu rost, 
ne-ntâmpină de sus prin vânt, 
să nu ne-ajungă-n văi nicicând

Mihai Eminescu - Lumea imi parea o cifra

Lumea îmi părea o cifră, oamenii îmi păreau morți,
Măști, ce râd după comandă, cari ies de după porți
Și dispar ­ păpuși măiestre, ce că sunt nici că nu știu
Și-ntr-o lume de cadavre căutam un suflet viu;
Mă zbăteam dorind viață, cu ce sete eu cătam
Precum cel ce se îneacă se acață de-orice ram.
Dibuit-am în științe, în maxime,-n poezie,
Dară toate îmi părură sură, stearpă teorie.
N-aveam scop în astă lume, nici aveam ce să trăiesc
Până când... blestăm momentul!... pân- ce-a fost să te-ntâlnesc.
Oare sunt eu tot același? Singur nu mai mă-nțeleg:
De clipirea genei tale putui viața să mi-o leg.
Eram mândru ­ înjosirea, ba sclavia mă înveți:
Mă disprețuiesc pe mine... ce mai are astăzi preț?
Îmi părea că împărații sunt pe lume un nimic
Căci ei nu țineau în mână degetul tău dulce, mic,
Începusem s-am în lume ceva ce plătea mai mult
Decât lumea, decât totul ce putusem să ascult;
Mă miram, cum de pierdusem ochii pentru tot ce fu?
Toate existau sub soare, pentru că exiști și tu.

Citate..Paulo Coelho..Alchimistul

"Mereu îţi faci prieteni noi şi nici nu trebuie să stai cu ei zi de zi. Când ne vedem tot timpul cu aceleaşi persoane, ele ajung să facă până la urmă parte din viaţa noastră. Şi cum ele fac parte din viaţa noastră, încep să vrea să ne-o schimbe. Dacă nu eşti aşa cum vor, se enervează. Fiindcă toată lumea are o noţiune exactă despre cum trebuie să ne trăim viaţa. Şi nimeni nu ştie cum trebuie să-şi trăiască propria-i viaţă."

"Când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău."
"Toţi oamenii la adolescenţă ştiu care este legenda lor personală. În acest moment al vieţii, totul este limpede, totul este posibil şi oamenii nu se tem să viseze şi să dorească ce le-ar plăcea să facă. Cu toate acestea, pe măsură ce timpul trece, o forţă misterioasă încearcă încet, încet să dovedească faptul că legenda personală este imposibil de realizat. Sufletul lumii se hrăneşte cu fericirea oamenilor, sau cu nefericirea, cu invidia, cu gelozia. Împlinirea legendei personale este singura îndatorire a oamenilor."

"Iubirea nu-l împiedică niciodată pe un om să-şi urmeze Legenda Personală."

"Un singur lucru face visele imposibile: frica de eşec."
"Sunt şi eu ca toţi ceilalţi oameni: văd lumea aşa cum vreau eu să fie, nu aşa cum este.."
"Tocmai posibilitatea să-ţi îndeplineşti un vis face ca viaţa să fie interesantă."
"Ochii dezvăluie puterea sufletului."
"Dunele se schimba dupa vant, dar desertul ramane acelasi. Asa va fi si iubirea noastra."

"Nimeni nu reuşeşte să fugă de propria inimă. De aceea e mai bine să asculţi ce spune. Pentru ca niciodată să nu vină o lovitură pe care n-o aştepţi."


"Uneori e mai bine să stai cu oile, care tac şi-şi caută doar hrană şi apă. Sau să stai cu cărţile, care povestesc istorii de necrezut numai atunci când omul vrea să le asculte. Dar când vorbeşti cu oamenii, spun nişte lucruri de nu ştii ce să le răspunzi."
"În prezent stă tot secretul; dacă dai atenţie prezentului, poţi să-l îmbunătăţeşti. Şi dacă îţi îmbunătăţeşti prezentul, tot ce se va întâmpla apoi va fi mai bine. Uită de viitor şi trăieşte în fiecare zi din învăţăturile Legii şi cu încrederea că Dumnezeu are grijă de copiii Lui. Fiecare poartă în sine veşnicia."



And if you don't mind
Can you tell me
All your hopes and fears
And Everything that you believe in
Would you make a difference in the world
I'd love for you to take me to a deeper conversation
Only you can make me
.. 

Viata este viata - traieste-o!

"Viata este unica - acorda-i seriozitate!
Viata este frumoasa - admir-o!
Viata este o bucurie - savureaz-o!
Viata este un vis - transform-o in realitate!
Viata este o provocare - accept-o
Viata este o datorie - du-o la bun sfarsit!
Viata este un joc - intra in joc cu ea!
Viata este iubire - daruieste-te ei!
Viata este enigma - cauta-i intelesul!
Viata este o promisiune - achita-te de ea!
Viata este o suparare - invinge-o!
Viata este o melodie - fredoneaz-o!
Viata este o batalie - lupta-te cu ea!
Viata este o aventura - asuma-ti riscul!
Viata este un dar - merita-l!"

Tudor Arghezi - Dormi?

Dormi, sufletul meu? te-ai culcat?
Ploua si singur mi s-a urît.
Vreau sa nu te supar.
Te-am vazut citind la lampa
Si n-am bagat de seama
Când ai închis oblonul din gradina, 
Tarcat cu dungi egale de lumina.

Am batut încet în fereastra
Si iar am batut, mai tare, 
Si am intrat în încaperea ta.
Curata rînduiala!
Cartea sta deschisa la pagina alba:
Toate paginile cartii erau albe.
Ce citeai tu într-o carte fara slove?

Patul era nedesfacut.
Cearsaful nou, perina proaspata.
Unde ai plecat?
Unde umbli noaptea singuratec?
Încaltamintea ti-este neatinsa.
Nu e gunoi la tine.
Te-mbraci în camasa de piatra
Si te încingi cu funie de-argint.
Tu n-ai nici sudoare, 
Nici praf, nici scuipat.

Un ac îmi înglodeste inima strapunsa, 
Medicule fara de prihana.
Sau e un cui de la Crucificat
Sau un ghimpe din cununa lui.
Vindeca-ma, suflete.
Vin-acasa, suflete.
Adu leacuri, suflete.