"- Tare aş dori să aşterni pe hîrtie toată istoria vieţii tale. Pentru noi...
Pentru că străbătuse ţara în lung şi în lat, de la miazănoapte la miazăzi, de la apus la răsărit, şi nu o dată i-a fost viaţa în primejdie. A avut destule aventuri ca să umplă cîteva cărţi cu istorisirea lor. A văzut pe chinezi cum prea puţini oameni au avut prilejul să-i vadă. în cele mai intime clipe ale vieţii lor, în casele lor, la petrecerile de nuntă, la boală şi în agonie. I-a văzut ca o naţiune, a trăit sub domnia împăraţilor şi a văzut căderea imperiului, revoluţia, ridicarea republicii şi apoi din nou revoluţia.
Aşa că şi-a scris povestea vieţii sale, după cum a cîntărit- o el cînd avea 70 de ani. Tot timpul liber pe care l-a avutîntr-o vară l-a închinat acestei munci. Auzeam sunetul vechii sale maşini de scris, cu un ritm nesigur, în acele ceasuri fierbinţi de după amiază, cînd toţi ceilalţi dormeau, saudimineaţa în zori. Pentru că obişnuit fiind, încă de pe vremea cînd era băiat şi locuia la o fermă din Virginia de Apus, să se deştepte cu noaptea în cap, n-a putut niciodată să doarmă tîrziu. Era mai mult decît o imposibilitate fizică, era una de ordin spiritual. „Deşteaptă-te suflete, căci s-a făcut ziuă! Va veni noaptea, cînd nici un om nu va mai putea lucra”. Noaptea, noaptea! întotdeauna şi-a amintit cît de scurtă e viaţa. „Zilele omului sînt ca iarba; ca floarea cîmpului. Aşa înfloreşte el. Iar vîntul trece pe deasupra lui, îl scutură şi locul nu i se mai cunoaşte”.
Dar cînd a isprăvit, istoria tuturor anilor acestora nu acoperea decît douăzeci şi cinci de pagini. în douăzeci şi cinci de pagini a pus el tot ce i s-a părut important din viaţa lui. Am citit- o într-un ceas. Era istoria sufletului său, a sufletului său neschimbător. Pomenise o singură dată faptul căsătoriei sale cu Carie, soţia sa. De asemenea, amintise o singurădată pe toţi copiii pe care i-a avut de la ea; dar din lista acestora uitase cu desăvîrşire pe un băieţel care n-a trăit decît cinci ani şi care fusese copilul favorit al lui Carie. Nu scrisese nimic, în nici un fel, despre nici unul dintre copiii săi.
Omisiunea aceasta vorbea însă îndeajuns. Pentru că istoria pe care o scrisese nu era istoria unui bărbat, nici a unei femei sau a unui copil, ci istoria unui suflet în marşul său, prin timp, către un ţel bine hotărît. Sufletul acesta venise în lume în conformitate cu doctrina predestinării, avusese o datorie, pe care şi-o îndeplinise, iar la capăt era cerul; asta era toată povestea. Nimic din vieţile oamenilor nu se afla în ea. Nu era veselia sărbătorilor, bucuria dragostei, amintirea morţii. Nici un cuvînt despre toate primejdiile, de necrezut, prin care trecuse adesea. Nimic despre imperiu, împăraţi, revoluţii, sau orice alt amănunt din schimbătoarea viaţă omenească. Nu se aflau reflecţii asupra inteligenţei sau obiceiurilor oamenilor, şi, de asemenea, nici una din subtilităţile filozofilor. Povestea era spusă cu aceiaşi simplitate cu care soarele se înalţă la răsărit, străbate avîntat bolta cerului şi apune în propria sa glorie."
"Cînd privesc înapoi la cei 80 de ani ai vieţii lui Andrew, înţeleg că schema vieţii acestuia a fost simplă. Primii douăzeci şi opt de ani au fost ani de luptă şi de pregătire, trăiţi cu încăpăţînată persistenţă pînă în clipa cînd s-a îmbarcat pentru China. Din acel moment, timp de cincizeci de ani, viaţa lui a fost o fericire simplă, în jurul meu, în toate ţările din lume, văd oamenii luptîndu-se pentru a fi fericiţi. Luptă în sute de feluri. îşi pun nădejdea în sute de lucruri felurite - în noi forme de guvemămînt şi teorii sociale, în planuri pentru binele public, în adunare de bogăţii. Nimeni nu poate spune că nu se gîndesc de loc la eija fericirea personală. Oricît şi-ar deghiza luptele cu nume nobile de „cauză” şi „cruciadă”, adevărul amar este că nici un individ perfect fericit nu ia parte în nici o luptă. Andrew a fost cel mai fericit om din cîţi am cunoscut - şi el nu s-a luptat niciodată. îşi urma drumul, senin şi încrezător, sigur că îşi cunoaşte drepturile sale. L-am văzut mîniat pe alţii pentru că ruinau drumurile lui Dumnezeu, căi pe care el umbla atît de sigur, dar nu l-am văzut niciodată tulburat sau neîncrezător în sine. Nu l-am văzut niciodată luînd parte la o discuţie nedemnă, cu alţii. îşi păstra drumul cu o mîndră linişte. Era magnifică hotărîrea aceea limpede a lui.
Şi nu vreau să admit prostiile care se repetă adesea, că religia lui îl investise cu o asemenea putere. Religia n-avea nimic de-a-face cu asta. Dacă ar fi avut o minte mai îngustă şi-ar fi ales un Dumnezeu mai mic, dacă s-ar fi născut astăzi ar fi ales un alt Dumnezeu, dar orice ar fi ales tot Dumnezeu ar fi fost pentru el. Orice ar fi făcut, ar fi făcut cu aceeaşi inimă întreagă."
